azs-bucovinaforum.ro

ovidiu · Trimis: 16/01/2012 12:44 Titlul subiectului: Studiul 3 14-20 ianuarie

Studiul 3
Studiul 3 14-20 ianuarie
Dumnezeul Răscumpărător

Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: Romani 1:18; Geneza 3:15;
Romani 16:20; 1 Petru 1:18,19; Marcu 10:32-45; Matei 27:46.
Sabat după-amiază

Text de memorat: „Vrednic este Mielul care a fost junghiat să primească
puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”
(Apocalipsa 5:12)

Gândul central: Dumnezeu este singurul nostru Creator şi este, totodată,
Răscumpărătorul nostru.
Strâns legat de rolul de Creator al lui Dumnezeu este rolul Său de
Răscumpărător al nostru. Păcatul este atât de rău, atât de fatal, atât de
ostil faţă de omenirea creată, încât numai Creatorul Însuşi putea rezolva
această problemă. Şi a rezolvat-o în persoana Domnului Isus Hristos.
„Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost
apropiaţi prin sângele lui Hristos” (Efes. 2:13). Noi, păcătoşii, putem fi
mântuiţi prin Domnul şi putem fi „apropiaţi” de El numai prin harul Său
manifestat la cruce, şi nu prin fapte sau prin ceea ce am putea face noi.
Hristos a îndurat mânia lui Dumnezeu pentru ca niciunul dintre noi să nu
fie nevoit vreodată să o îndure. În esenţă, acesta este Planul de Mântuire.
De asemenea, Pavel îi scrie bisericii din Corint că „propovăduirea crucii
este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care
suntem pe calea mântuirii, este forța lui Dumnezeu” (1 Cor1:18).

Crucea
pare atât de absurdă pentru mintea omenească:
Dumnezeul infinit,Creatorul sfânt, Se întinde ca jertfă de dragul unor fiinţe ticăloase, ba chiarde dragul unor duşmani declaraţi ai Lui, luând asupra Sa pedeapsa pentru păcatele lor, pentru ca ei să nu sufere acea pedeapsă! Greu de înţeles.
Ispăşirea este un subiect atât de adânc, atât de dificil, atât de profund, încât
îl putem pricepe numai în mică măsură. Dincolo de aceasta, mintea noastră
se blochează şi tot ce putem face este să ne închinăm premergător Domnului.

Studiul 3
Duminică, 15 ianuarie La cruce
1. Ce ne spune Pavel în Romani 5:8?
______________________________________________________________
La cruce, Dumnezeu triumfă asupra vrăjmaşului – e adevărat, în modul
cel mai umilitor şi mai greu de imaginat posibil. Dragostea, dreptatea
şi mila se contopesc într-un solitar act dinamic. Dumnezeu îi iartă pe
păcătoşi, plătind prin Sine preţul păcatului şi încorporând în propria Sa
suferinţă pedeapsa pentru păcat. Pe Calvar, Dumnezeu ne arată cât de
mare este preţul iertării.
Hristos nu a murit pentru ca în inima lui Dumnezeu să se nască dragostea
– dragostea Tatălui este motivul, şi nu rezultatul jertfei Sale de
ispăşire (Ioan 3:16,17). Hristos nu S-a oferit ca jertfă de ispăşire pentru
a-L convinge pe Tatăl să iubească nişte fiinţe pe care altădată le ura.
Moar tea lui Hristos nu a dat naştere la o dragoste care nu exista, ci ea
a fost o manifestare a dragostei care a existat dintotdeauna în inima lui
Dumnezeu. Nu a fost nicicând necesar ca Domnul Isus să Îl convingă
pe Tatăl să ne iubească. Observă de câte ori este subliniat acest adevăr în
Ioan 3:16,17; 16:26,27.
Dar noi am pierdut o mare parte din cunoaşterea lui Dumnezeu, împotriva
căruia am păcătuit. Ni se pare că nu avem pentru ce să ne pocăim;
noi nu ne dăm seama cât de mult L-am ofensat pe Dumnezeu prin păcatele
noastre şi nu mai înţelegem cât de rău este păcatul în realitate. Religia
modernă nu mai pune atât de mult accent pe repulsia faţă de păcat şi,
dacă păcatul nu ne mai deranjează, ne este tot mai greu să acceptăm că el
stârneşte mânia unui Dumnezeu Sfânt.
2. Ce spune Pavel în Romani 1:18 despre mânia lui Dumnezeu?
Un înfățișare surprinzător al Evangheliei este acela că Dumnezeu este atât
biruitor asupra păcatului nostru, cât şi victimă a lui. De aceea, Dumnezeul
nostru sfânt poate să-Şi păstreze legământul cu cei care l-au încălcat. Dragostea
Sa nu Îl determină să manifeste îngăduinţă faţă de păcat şi faţă de
rău, ci să îl înfrângă complet. El Se împotriveşte păcatului şi răului tocmai
pentru că El este dragoste şi pentru că aceste realităţi îi corup şi îi distrug
pe copiii Săi preaiubiţi. Moartea îndurată de Fiul lui Dumnezeu pe cruce
este preţul pe care El îl plăteşte din pricina faptului că a luat păcatul în serios,
păstrându-Şi în același timp dragostea faţă de păcătoşi.
Cu câtă seriozitate priveşti păcatul din viaţa ta? Cum îţi dai seama că
priveşti păcatul cu seriozitate?
Comentarii pentru instructori
Studiul 3
Obiectivele instructorului
La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei vor trece în revistă diferitele
relatări şi simboluri, atât din Vechiul Testament, cât şi din Noul
Testament, care prezintă jertfa lui Isus la cruce ca fiind esenţa
revelaţiei cu privire la natura lui Dumnezeu.
La nivelul sentimentelor: Grupa să se identifice cu Domnul Hristos
suferind pe cruce şi cu Tatăl care suferea alături de Fiul Său, ascuns
într-un văl de întuneric.
La nivel practic: Părtăşia la suferinţa lui Dumnezeu să fie parte integrantă
din viaţa pe care o trăim fiecare, în şi prin Hristos.
SCHIŢA STUDIULUI
I. Cunoştinţe: Esenţa Evangheliei
A. În Grădina Eden, odată cu făgăduinţa nimicirii lui Satana, a fost
anunţat şi cât avea să coste această biruinţă. Care avea să fie preţul
ei?
B. Care alte relatări şi pasaje biblice demonstrează suferinţa lui
Dumnezeu cu care a fost plătită vindecarea noastră?
II. Sentimente: „Prin rănile Lui”
A. De ce este atât de important pentru noi să medităm la suferinţele
Domnului Hristos şi ale Tatălui din timpul răstignirii?
B. Ce efect au asupra emoţiilor şi asupra atitudinii noastre faţă de
Dumnezeu contemplarea şi aprofundarea acestor tablouri ale
Robului Suferind?
III. Practic: Părtaşi la paharul suferinţei Lui
A. Cum putem fi părtaşi la paharul suferinţei lui Hristos?
B. În ce fel suntem schimbaţi atunci îndată ce medităm la preţul pe care
l-au plătit Tatăl şi Fiul pentru mântuirea noastră?
Rezumat: Agonia şi groaza suferinţei lui Hristos pe cruce şi durerea
pe care a trăit-o Tatăl, trimiţându-L pe Fiul Său să îndure acest chin,
ilustrează atât preţul extrem al păcatului, cât şi dragostea fără margini a lui
Dumnezeu, care L-a determinat să ia asupra Sa pedeapsa nelegiuirilor
noastre.

Studiul 3
Luni, 16 ianuarie Evanghelia în Vechiul Testament
3. Unde apare întâia făgăduinţă a mântuirii? Ce înseamnă ea? Gen. 3:15
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Limbajul folosit în acest text este neobişnuit. După ce au păcătuit,
Adam şi Eva sunt înştiinţaţi despre marea luptă dintre două părţi oponente,
prin intermediul unui cuvânt dur: „vrăjmăşie”. Făgăduinţa aceasta
este preţioasă pentru inimile omeneşti care acum sunt atrase de păcat.
Avem totodată asigurarea că acest conflict major nu va dura veşnic, întrucât
capul duşmanului va fi zdrobit într-o zi. În aceste versete aflăm pentru
prima dată despre marea luptă şi despre faptul că ea va avea un sfârşit.
4. Pavel s-a simţit încurajat de cuvintele din Geneza 3:15. Ce ne spune el în
Romani 16:20? Ce idee vrea el să ne transmită aici?
______________________________________________________________
5. În Geneza 22:1-19, Moise înfăţişează un tablou uimitor de detaliat al
scenei ispăşirii. Ce descoperim aici despre ispăşirea pe care avea să o
facă Hristos?
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Observă cât de des apar cuvintele „tată” şi „fiu” şi faptul că ei urcă
amândoi pe muntele unde trebuia adusă jertfa. Fiul duce lemnele, iar tatăl
duce mijloacele pentru aducerea jertfei (focul şi cuţitul). Isaac, fiind mult
mai tânăr decât tatăl lui, ar fi putut să îl doboare pe Avraam. Cu toate
acestea, asistăm la două minuni: tatăl îl dă pe fiul lui, iar fiul îşi dă viaţa.
Cât de impresionantă este această ilustraţie a morţii ispăşitoare a lui
Hristos pentru noi! Dar, cu toate că este impresionantă şi emoţionantă,
ea nu a fost decât o mică pregustare a clipei în care, pe urmă câteva secole,
un alt Tată avea să-L dea pe Fiul Său ca jertfă. Însă atunci nu avea să mai
moară un animal în locul Fiului. Fiul Însuşi avea să moară pe altar. Tatăl
avea să-L dea pe Fiul Său, iar Fiul avea să-Şi dea viaţa.
Acolo, pe muntele Moria, a fost ilustrat anterior lumii Planul de Mântuire
şi preţul care trebuia plătit pentru răscumpărarea omenirii din ruina
păcatului.
Comentarii pentru instructori
Studiul 3
PAŞII ÎNVĂŢĂRII
1. MOTIVEAZĂ!
Ideea centrală pentru creştere spirituală: Dreptatea lui Dumnezeu se
descoperă în mânia Sa împotriva păcatului. Mila Lui se descoperă în cât
de mult a conceput pentru a Se asigura că nu va necesită ca noi să avem aceeaşi
soartă cu păcatul.
Subliniaţi în grupă importanţa unei înţelegeri echilibrate a lucrării de
răscumpărare realizate de Domnul Hristos. Faptul că am fost răscumpăraţi
nu ne oferă o scuză pentru a trata păcatul cu uşurinţă, ci mai degrabă este
o chemare la ascultare, la recunoştinţă şi laudă la adresa lui Dumnezeu,
care Şi-a descoperit caracterul în lucrarea umplută de putere a Fiului Său.
Adeseori, cinicii sunt uimiţi de faptul că unii creştini folosesc crucea
ca simbol, mai ales atunci când aceasta este purtată ca bijuterie,
înfrumuseţată sau împodobită în diferite feluri în arta populară creştină.
Ei subliniază de numeroase ori că o astfel de atitudine se aseamănă, în mare
parte, cu aceea de a purta ca podoabă o reprezentare stilizată, ca simbol,
a unui scaun electric întrebuințat pentru pedeapsa capitală sau a oricărui alt
instrument de execuţie sau de tortură. Şi, într-un anumit sens, au dreptate.
Crucea era atât un mijloc de execuţie, cât şi un dispozitiv de tortură. Nu
putem să nu fim şocaţi de imaginaţia celui care s-a gândit pentru prima
dată să-şi omoare duşmanii în felul acesta. Ce ar putea fi mai departe
de ceea ce a dorit Isus Hristos pentru copiii Săi sau de ce a însemnat El
pentru ei, decât acest instrument al morţii care nu numai că ucidea, dar
ucidea într-un mod dureros, în decurs de câteva zile, şi „înrola” în lucrarea
lui teribilă şi forţele naturii (soarele, ploaia etc.)?
Primii creştini cunoşteau bine toate aceste lucruri. Ei erau foarte
reţinuţi în a utiliza crucea ca simbol, chiar dacă înţelegeau sacrificiul lui
Hristos la fel de bine sau chiar mai bine decât îl înţelegem noi astăzi.
În iconografia creştină din primele secole, rareori se poate găsi ceva
asemănător cu crucea sau cu crucifixul modern. Hristos este simbolizat
printr-un peşte sau printr-o ancoră, dar aproximativ niciodată prin acest instrument
al morţii şi al torturii. Nici măcar împăratul Constantin nu a avut
ca simbol creştin favorit crucea, ci primele două litere ale numelui
Hristos în alfabetul grecesc.
Dar, prin moartea Sa ispăşitoare, Hristos făcut din cruce – care ar fi
trebuit să fie un simbol al tuturor relelor care au venit asupra lumii ca ur44
Studiul 3
Marţi ,17 ianuarie Mântuirea în cartea lui Isaia
6. Pe drumul spre Emaus, Isus le-a vorbit celor doi ucenici deznădăjduiţi
despre ispăşire, începând „de la Moise şi de la toţi prorocii” (Luca
24:27). Ce pasaje profetice despre ispăşire ar fi putut cita Isus?
______________________________________________________________
7. Citeşte Isaia 53, unde este descris Robul suferind. Enumeră detaliile
care te ajută să înţelegi mai bine ispăşirea concepută de Hristos.
______________________________________________________________
Capitolul acesta este destul de condensat, însă, între toate temele lui, se
remarcă cea a rolului de substitut al Robului suferind. Observă de câte
ori se repetă gândul că El plăteşte preţul pentru păcatele altora. Moartea
Domnului Isus în locul nostru constituie esenţa mântuirii, a ispăşirii. Noi,
păcătoşii, am călcat Legea lui Dumnezeu şi nu putem face nimic pentru
a reface relaţia noastră cu El. Toate faptele noastre bune nu pot acoperi
prăpastia dintre noi şi El. Singura cale prin care puteam fi mântuiţi era
ca Isus să sufere pedeapsa în locul nostru şi apoi să ne pună la dispoziţie
neprihănirea Sa, pe care o putem cere prin credinţă.
Dacă faptele noastre ar fi putut să ne refacă relaţia cu Dumnezeu,
atunci Fiul Său nu ar fi trebuit să mai moară pentru noi. Faptul că El
a murit, faptul că nimic altceva în afară de moartea Sa nu putea realiza
ispăşirea, ar trebui să fie pentru noi o dovadă suficientă că nu ne putem
câştiga mântuirea prin noi înşine. Ea este în întregime un dar al harului.
8. Cum comentează Petru pasajul din Isaia 53, în cadrul descrierii morţii
ispăşitoare a lui Hristos în locul nostru? 1 Petru 1:19; 2:21-25.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Isaia 53 conţine cea mai clară explicaţie teologică a crucii, arătând că,
pe lângă alte lucruri pe care le reprezintă, ea este simbolul lui Hristos care
moare în locul nostru, purtând singur pedeapsa pe care noi o merităm.
Pornind de la Isaia 53, meditează la scenele finale din viaţa lui Hristos. Nu
uita că persoana descrisă este Dumnezeul nostru, Creatorul nostru, una dintre
cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Cum putem cuprinde cu mintea noastră
acest adevăr uimitor?
Comentarii pentru instructori
Studiul 3
mare a păcatului – un simbol al contrariului răului: al binelui suprem şi altruist.
Dacă El a putut face acest lucru din cruce, ce poate face El din noi?
De discutat: Crucea poate ajunge de multe ori să fie banalizată, în
special dacă trăim într-un loc unde majoritatea oamenilor se consideră
creştini. Putem să o vedem la tot pasul, dar să nu luăm seama la ea cu
adevărat. Ce înseamnă crucea pentru noi, în realitate?
2. APROFUNDEAZĂ!
Este foarte uşor pentru noi să ne bucurăm şi să ne mândrim cu mântuirea
noastră în Hristos, scutit de să înţelegem pe deplin adevăratul ei preţ sau
ce a confecționat ca această mântuire să fie necesară. Subliniaţi faptul că păcatul
nu este un lucru banal sau o glumă, ca atunci când, referindu-ne la o
prăjitură cu ciocolată, spunem că este „păcătos de delicioasă”. Dacă am fi
lăsaţi în seama noastră, am fi distruşi de păcat. Salvarea noastră din păcat
a determinat moartea dureroasă, în singurătate, a Fiului lui Dumnezeu.
Comentariu biblic
I. Este Dumnezeu mânios pe tine?
(Recitiţi, în cadrul grupei, Romani 1:18.)
Pentru mulţi, mânia lui Dumnezeu este un concept dificil de înţeles.
Dacă am putea, mulţi dintre noi am izgoni-o undeva în afara graniţelor
Vechiului Testament. Cu toate acestea, iată că, la începutul uneia dintre
cărţile Bibliei (Romani), mânia lui Dumnezeu este asociată cu dragostea
şi cu harul. Aşadar, ce este mânia lui Dumnezeu? Împotriva cărui lucru
sau împotriva cui este ea îndreptată? Este ea, în realitate, acea mânie sau
furie la care ne gândim în mod obişnuit sau este doar un mod de a se face
referire la consecinţele păcatului?
În întâiul rând, trebuie să recunoaştem că toţi am știut mânia
omenească şi oameni mânioşi. Aproape prin definiţie, experienţa nu a
fost deloc pozitivă. Poate că mânia a fost îndreptăţită sau poate că a fost
arbitrară ori nejustificată. Indiferent care ar fi fost situaţia, mânia de acest
fel este o emoţie, o emoţie umană. În acest sens, mânia lui Dumnezeu este
cu totul diferită de mânia sau de furia omenească.
Mânia descrisă în acest pasaj este strâns legată de judecata lui Dumnezeu.
Prin urmare, ea nu este rezultatul unei izbucniri necontrolate. Dumnezeu
a judecat păcatul, nelegiuirea, şi a hotărât că trebuie distrus. Însă păcatul
nu a apărut de sine stătător, venit de nicăieri. El este „nelegiuirea oamenilor”.
Aşadar, inevitabil, chiar dacă este îndreptată împotriva pă catului

Studiul 3
Miercuri, 18 ianuarie Evangheliile şi crucea
Minunea întrupării lui Hristos, învăţăturile şi minunile pe care le-a
făcut sunt importante, dar nu ele sunt punctul central al vieţii Sale.
Naşterea Lui a fost o minune şi în lucrarea Lui au fost făcute multe minuni,
dar marea misiune a vieţii Sale a fost moartea Sa.
În Evanghelii, descoperim că Isus a vrut să-i pregătească pe ucenici
pentru moartea Sa iminentă, dar ei nu au înţeles, din cauza ataşamentului
lor faţă de El şi datorită faptului că aşteptau un Mesia politic.
9. Cum a descris Isus condamnarea Sa la moarte? De ce era greşită cererea
lui Iacov şi a lui Ioan? Cum le-a răspuns El? Marcu 10:32-45
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Cu o zi cândva de a fi executat, Isus a sărbătorit Paştele împreună cu
ucenicii şi le-a poruncit să sărbătorească acest eveniment până la revenirea
Sa. Sărbătoarea Cinei, care a fost instituită de Domnul Însuşi – singurul
act comemorativ pe care l-a autorizat personal – nu este o sărbătoare a
întrupării, a minunilor, a parabolelor sau a predicării Sale, ci a morţii Sale.
Hristos Însuşi Şi-a dorit să fie comemorat pentru moartea Sa.
De altfel, în cele patru relatări ale vieţii lui Mesia, accentul cade în
primul rând pe evenimentele din preajma răstignirii şi pe răstignirea
însăşi. Minunea uluitoare a întrupării este menţionată numai de Matei
şi de Luca. Ei dedică numai câte două capitole fiecare pentru prezentarea
conceperii şi a naşterii lui Hristos. Marcu şi Ioan nu comentează
deloc naşterea Sa şi îşi încep Evangheliile cu prezentarea evenimentelor
din perioada tinereţii lui Isus. Însă toţi subliniază în mod hotărât ultima
săptămână din viaţa lui Hristos şi, bineînţeles, moartea Sa.
Aruncă o privire asupra Evangheliilor şi observă această temă majoră
a ultimelor zile din viaţa Sa. Descrierea ultimei săptămâni din viaţa Mântuitorului
şi descrierea morţii Sale ocupă între o treime şi aproape o
jumătate din volumul fiecărei Evanghelii. Cititorul este „obligat” să îşi
îndrepte atenţia spre marele act răscumpărător al lui Dumnezeu.
Priveşte la viaţa ta, la trecutul tău, la greşelile tale, la păcatele tale. Crezi că
faptele tale bune, trecute sau viitoare, ar putea face ispăşire pentru ele? De ce
trebuie să aşezi în centrul vieţii tale moartea lui Isus pentru tine? Ce speranţă
ai mai avea dacă Isus nu ar fi murit pentru tine?
Comentarii pentru instructori
Studiul 3
în sine, mânia este îndreptată şi împotriva celor care întreţin şi practică
păcatul, deşi ştiu că în felul acesta „înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor”.
Pavel foloseşte şi expresia „se descoperă”, în legătură cu mânia lui
Dumnezeu. Într-un anumit sens, aceasta se referă la urmările reale ale
păcatului. Păcatul are nişte consecinţe în lumea veritabilă care pot fi văzute
de oricine este interesat să le observe. Consecinţele vor fi descoperite la
judecata finală pe care o va ţine Dumnezeu, şi atunci păcatul şi nelegiuirea
vor fi nimicite.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu este mânios pe tine, ci pe păcat. El vrea
să te separe de păcat şi vrea, de asemenea, ca tu să accepţi darul vieţii noi
şi al neprihănirii, pe care ţi-l descoperă. Niciunul dintre noi nu trebuie să
se agaţe de păcat şi să-i împărtăşească soarta.
De discutat: Dumnezeu Îşi descoperă mânia, dar ne descoperă şi cum
putem scăpa de ea. Tu te agăţi de nelegiuire? Dacă da, de ce ai nevoie
pentru a putea să te desprinzi de ea?
II. „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?”
(Recitiţi, în cadrul grupei, Isaia 53.)
Cei mai mulţi dintre noi suntem familiarizaţi cu doctrina îndreptăţirii,
conform căreia jertfa lui Hristos face ca neprihănirea Lui să ne fie atribuită
nouă. Într-un anumit sens, ea face ca Dumnezeu să ne considere ca şi când
am avea virtuţile lui Hristos. Ne place ideea aceasta. Dar, pentru ca lucrul
acesta să aibă loc, Hristos a trebuit să accepte să poarte păcătoşenia
noastră. Profilul acesta este ceva mai greu de acceptat. Isaia 53 începe
într-o notă de necredinţă, culminând cu disperarea. Profetul pune o întrebare
re torică: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?” Răspunsul este clar:
Foarte puţini.
Contemporanii lui Isus au privit cum era răstignit pe cruce şi au văzut
în El cel mult o victimă a celor mai nefavorabile circumstanţe posibile. Ei
nu au ştiut ce să spună. Poate că s-au temut ca nu cumva nenorocirea Lui
să treacă asupra lor. Sau au crezut că poate chiar făcuse ceva rău şi Îşi
merita soarta. Aşa că, I-au întors spatele şi au încercat să uite.
Probabil că alţii au continuat să privească şi au văzut ceea ce con ducătorii,
stăpânirile şi puterile lumii voiau ca ei să vadă: un criminal, un
blasfemator, poate chiar un om nebun. În definitiv, El fusese judecat de
cei mai înţelepţi şi mai influenţi bărbaţi ai naţiunii, aleşi din rândurile tuturor
partidelor influente. Când fusese ultima dată când ei reuşiseră să

Studiul 3
Joi, 19 ianuarie Strigătul de pe cruce Trebuie să recunoaştem cu umilinţă că nimic din ceea ce am spune
noi despre Dumnezeu nu va reuşi vreodată să-L explice, mai ales în ceea
ce priveşte ispăşirea. Trebuie să evităm tentaţia de a reduce moartea lui
Isus pe cruce la o simplă „ilustrare a dragostei neegoiste”. A fost necesar
mai mult decât o „ilustrare a dragostei neegoiste” pentru a ne mântui. A
fost necesar ca Dumnezeul nostru să îndure El Însuşi apăsarea completă a
mâniei Sale faţă de păcat.
10. Cum înţelegem strigătul lui Isus de pe cruce? Mat. 27:46. Ce a vrut El să
spună şi de ce? Cum ne participă strigătul acesta să înţelegem preţul care a
trebuit să fie plătit pentru mântuirea noastră din păcat?
„Şi acum, Domnul slavei era pe moarte, o jertfă de răscumpărare pentru
neamul omenesc. […] Asupra Domnului Hristos, ca Înlocuitor şi Garant
al nostru, a fost aşezată nelegiuirea noastră, a tuturor. El a fost aşezat
în rândul celor fărădelege, ca să ne poată răscumpăra de sub condamnarea
Legii. […] Mântuitorul nu putea vedea prin porţile mormântului. […] El
Se temea de faptul că păcatul era atât de neplăcut înaintea lui Dumnezeu,
încât despărţirea Lor avea să fie veşnică. […] Sentimentul păcatului era
acela care aducea mânia Tatălui asupra Sa, ca înlocuitor al omului, şi care
făcea ca paharul pe care El l-a băut să fie atât de amar; aceasta a frânt inima
Fiului lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 752, 753
Isus înalţă această rugăciune către „Dumnezeu” şi nu către „Tatăl”,
ca de obicei. Strigătele scoase de El pe cruce nu reprezintă un scenariu
standard pe care El pare a-l îndeplini pentru a ne arăta că ne iubeşte.
Dimpotrivă, Îl vedem aici pe Dumnezeu care Se dă pe Sine la moarte,
pentru ca destinul nostru să nu fie determinat de moarte. Îl vedem aici
pe Dumnezeu Însuşi, care suferă moartea de care noi putem fi scutiţi,
moartea pe care, altminteri, păcatul ar aduce-o asupra noastră, a tuturor.
Trei Evanghelii consemnează faptul că Isus a strigat cu voce tare
de pe cruce în momentul în care a murit. Aceste strigăte puternice
sunt menţionate şi în Evrei 5:7: „El este Acela care, în zilele vieţii Sale
pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către
Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte…”. Strigătul de abandonare al
lui Isus este cel mai mişcător strigăt din Biblie. Nu se află în nicio Evanghelie
o declaraţie mai pătrunzătoare. În acest strigăt, întrezărim o mică parte
din zbuciumul prin care Domnul Însuşi a fost dispus să treacă pentru a ne
aduce mântuirea.
Comentarii pentru instructori
Studiul 3
cadă de acord asupra vreunui lucru? În indiferent ce caz, era mai bine să nu se
implice şi poate chiar nici să nu mai privească.
De discutat: Toţi am auzit expresia „har ieftin” şi lipsit de îndoială că toţi
ne facem vinovaţi de a ne fi purtat ca şi când harul ar fi ieftin. În ce fel
contemplarea adevăratei semnificaţii a jertfei lui Hristos poate influenţa
această concepţie?
3. APLICĂ!
1. Dacă nu ar fi fost păcat, nu ar fi fost necesitate de mântuire. Şi atunci, de
ce oamenii par să dorească bucuria mântuirii privat de să fi simţit întristarea
pentru păcat?
2. Ce părere ai despre concepţia pe care o avansează anumiţi cugetători
creştini, că Planul de Mântuire este atât de neverosimil, atât de contrar
modului de gândire pur omenesc, încât trebuie să fie adevărat?
De fapt, ideea este: Cine ar fi putut concepe ceva atât de neverosimil?
Discutaţi.
3. Din moment ce faptele bune nu ne măresc în niciun fel „şansele” pentru
mântuire, care este rolul ascultării şi al faptelor bune în viaţa unei
persoane mântuite?
4. În relaţiile noastre cu ceilalţi, cât de des aşteptăm indicii că aceştia
merită sau că sunt pregătiţi să se bucure de bunătatea sau de iertarea
noastră? Aşa Se poartă Dumnezeu cu noi, în dispoziția în care ne aflăm?
(Vezi Rom. 5:8.)
4. ILUSTREAZĂ!
Istoria mântuirii este un alt domeniu în care avem tendinţa de a face
o falsă distincţie între Dumnezeul „mânios” al Vechiului Testament şi
Mântuitorul „cel milostiv şi îndurător” al Noului Testament.
Activitate: Găsiţi pasaje din Vechiul Testament care se referă la mila
lui Dumnezeu sau care arată iertarea şi grija Lui faţă de oameni, chiar faţă
de unii dintre cei consideraţi a fi la marginea societăţii sau care nu făceau
parte din poporul Său. Exemple: Rahav (Iosua 2:6-17-25), Rut sau locuitorii
din Ninive. Citiţi aceste pasaje biblice cu voce tare. Notaţi şi câteva
profeţii referitoare la mântuirea aşteptată (Ieremia 31:31-34). Arătaţi
că Dumnezeu Tatăl nu aşteaptă să fie măgulit, ca să fie înduplecat să ne
mântuiască, aşa cum ar părea să sugereze concepţia populară.

Studiul 3
Vineri, 20 ianuarie Studiu suplimentar
„O, cât de ineficientă, cât de incapabilă sunt să exprim lucrurile care
îmi clocotesc în suflet cu privire la misiunea lui Hristos!... Nu ştiu cum
să vorbesc sau să consemnez cu pana vastul subiect al jertfei ispăşitoare.
Nu ştiu cum să zugrăvesc subiectele în mod viu, aşa cum mi-au fost ele
înfăţişate. Tremur de frică să nu cumva să folosesc cuvinte banale prin
care să desconsider marele Plan de Mântuire.” – Ellen G. White, Solii
alese, cartea 3, pag. 115
„Iubirea şi mila infinită a Domnului Hristos, sacrificiul pe care l-a făcut
în favoarea noastră cer din partea noastră cea mai serioasă şi mai solemnă
cugetare. Să stăruim mai mult asupra caracterului scumpului nostru
Mântuitor. […] Când contemplăm în acest fel marile teme ale cerului,
credinţa şi iubirea noastră vor deveni mai puternice, iar rugăciunile noastre
vor fi mai mult şi tot mai mult ascultate de Dumnezeu, pentru că ele
vor fi mai mult şi tot mai mult pline de credinţă şi de iubire… Va fi atunci
o încredere mai statornică în Domnul Hristos şi o experimentare zilnică şi
vie a puterii Sale de a-i mântui în mod desăvârşit pe toţi aceia care vin la
Dumnezeu prin El.” – Ellen G. White, Calea înspre Hristos, pag. 89
Întrebări pentru discuţie
– În Scriptură, Dumnezeu este înfăţişat ca fiind caracterizat de o mare
dragoste pentru păcătoşi şi totodată de o mânie vehementă împotriva
păcatului. Unii creştini încearcă să aleagă una dintre aceste două
trăsături, considerând că ea ar constitui natura Sa. Putem afirma că
dragostea lui Dumnezeu faţă de păcătoşi este unul dintre principalele
motive pentru care El manifestă mânie faţă de păcat?
– Cum te ajută concepţia despre sfinţenia lui Dumnezeu să înţelegi mai
bine de ce mântuirea noastră a costat atât?
– Ce alte aspecte ale relatării din Geneza 22 ne susține să înţelegem mai
bine natura jertfei lui Hristos pentru noi? Cum reuşeşte ea să clarifice
evenimentul pe care îl simbolizează?
Rezumat: Încă de la Geneza, Biblia ne în dreaptă atenţia spre moartea
lui Hristos pe cruce, unde avea să îndure moar tea păcătosului, pentru ca
să ne mântuiască de distrugerea veşnică pe care o asigură păcatul. Lucrarea
Sa este descrisă atât de sugestiv în Isaia 53. Dacă ar fi fost trebuință de o
dovadă că faptele nu ne pot mântui, găsim acea dovadă în moartea Fiului
lui Dumnezeu pe cruce. Ce ar mai putea adăuga la aceasta omul decăzut?
_________________
Multe cai pot parea bune omului dar la urma se vad ca duc la moarte
prov.14 vers.12

valentina · Trimis: 17/01/2012 18:34 Titlul subiectului:

Dacă am putea răspunde la întrebări, ar fi minunat!
Sau la sfârşitul studiului să scriem ce am înţeles, sau nu am înţeles.
Ar fi posibil?
Gândeşte-te la o soluţie.
_________________
Mi-arată, Doamne, Tu, unde să lucrez ( imnul 646)

ovidiu · Trimis: 17/01/2012 19:30 Titlul subiectului:

valentina · Trimis: 17/01/2012 20:15 Titlul subiectului:

1. Rom. 5:8 -Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Dragostea faţă de noi păcătoşii. îndată ce mai îndrăznim să păcătuim, să ne amintim că suntem, pentru că Isus a plătit prin Sine preţul pentru tine. Ţi se pare că nu ai de ce să te pocăieşti?

2. Romani 1:18 -Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi contra oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.

Mânia aceasta să fie o boală, un accident, supărări familiare, necazuri?

3. Genesa 3:15- Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ei şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.

Luptă, vrăjmăşie. Ce încurajator că nu va fi etern. Capul va fi zdrobit.

4. Romani 16:20- Dumnezeul păcii va zdrobii în curând pe Satana sub picioarele voastre........

De fiecare dată când te împotriveşti păcatului, ai sub picior capul Satanei.

5. Genesa 22:1-19-

Încercarea lui Avraam: până unde merge ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu...................până la capăt, total. Sigur în "tufiş", în preajmă se află Mielul .
_________________
Mi-arată, Doamne, Tu, unde să lucrez ( imnul 646)