azs-bucovinaforum.ro

ovidiu

BISERICA ADVENTISTĂ DE ZIUA A ŞAPTEA
STUDII BIBLICE PENTRU MAJORI
EDIŢIE INSTRUCTORI
Dumnezeu lnostru minunat
ianuarie – februarie – martie 2012
Dumnezeul nostru minunat

Studiul 1
31 decembrie – 6 ianuarie

Daca cineva doreste lectiunea din saptamana trecuta 31 dec - 6 ian trebuie sa contacteze cu noi. Ea a fost stearsa din cauza spatiului pe care il ocupa.
Va cerem scuze.
_________________
Multe cai pot parea bune omului dar la urma se vad ca duc la moarte
prov.14 vers.12

ovidiu · Trimis: 08/01/2012 10:16 Titlul subiectului:

27
Studiul 2
Studiul 2 7–13 ianuarie
La început
Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: Matei 19:4; Iov 38:4-7; Deuteronomul
32:10,11; Psalmul 19; Ioan 1:1-13; Romani 5:12; Isaia 66:22.
Sabat după-amiază
Textul de memorat: „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care
sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de
domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin
El şi pentru El.” (Coloseni 1:16)
Gândul central: Doctrina creaţiunii, a creării lumii în şase zile literale,
este fundamentală pentru credinţa noastră.
Cu greu am putea găsi două concepţii asupra originii vieţii mai diferite decât tiparul biblic al creaţiunii şi prototipul ateist al evoluţiei. Primul
model vorbeşte despre o lume care a fost planificată, gândită, calculată,
fără ca vreun element să fie lăsat la voia întâmplării. Prin contrast, în
modelul evoluţionist, totul este la voia întâmplării. În al doilea rând, în
relatarea biblică, totul a fost creat cu un scop. Dumnezeu a avut un scop
final, a avut ceea ce grecii numesc telos, un obiectiv pentru ceea ce a creat.
Prin contrast, evoluţionismul porneşte de la premisa că nu există un scop
final şi nici vreo ţintă care să motiveze ceea ce s-a creat. Mutaţia aleatorie
şi selecţia firească (rezultatele întâmplării) acţionează împreună orbeşte,
păstrând ceea ce funcţionează şi înlăturând ceea ce nu funcţionează. Apoi,
relatarea biblică susţine că oamenii au fost creaţi pe urmă chipul lui Dumnezeu.
Evoluţionismul susţine că ei sunt făcuţi după chipul unui animal din ordinul
primatelor care l-a precedat pe homo sapiens.
Săptămâna aceasta, vom studia doctrina biblică a creaţiunii şi vom observa
de ce este ea fundamentală pentru toate adevărurile biblice care
derivă din ea. Dacă înţelegem greşit această doctrină, atunci vom înţelege
greşit toate celelalte lucruri. Iată cât de importantă este această doctrină
pentru ceea ce credem ca adventişti de ziua a şaptea!

Studiul 2
Duminică, 8 ianuarie Săptămâna creaţiunii
1. Ce afirmaţie se face în Gen. 1:1? Pe baza ei, concepţia biblică şi teoria evoluţionistă
darwinistă se exclud una pe cealaltă în mod automat. De ce?
______________________________________________________________
Geneza Îl înfăţişează pe Dumnezeu acţionând în calitate de Creator.
Nu ne este oferită nicio explicaţie şi nicio prezentare a lui Dumnezeu.
Niciunul dintre scriitorii Bibliei nu a considerat că Dumnezeu ar avea nevoie
de prezentare. Psalmistul spune în Ps. 14:1: „Nebunul zice în inima
lui: «Nu este Dumnezeu!»”
Specialiştii au observat că atât actul creaţiei în sine, cât şi prezentarea
lui în Biblie sunt caracterizate de o măiestrie artistică uimitoare. Geneza
1:2 prezintă aspectele preliminare pe care sunt organizate capodoperele
lui Dumnezeu: „Pământul era scutit de formă şi gol” (NTR). În primele trei
zile, El dă variantă lucrurilor lipsite de formă. În următoarele trei zile, El
umple sau completează ceea ce era gol – lumina care a fost creată în prima
zi este completată în ziua a patra cu soarele şi luna, marii luminători, şi cu
stelele (Gen. 1:16); aerul şi apa, create în ziua a doua, sunt umplute cu
păsări şi cu animale acvatice în ziua a cincea (Gen. 1:6-8,20-23). Uscatul,
care a fost despărţit de ape şi apoi umplut cu vegetaţie în ziua a treia (Gen.
1:9-13), a fost completat cu animalele terestre şi cu oamenii în ziua a şasea.
În final, toate lucrurile sunt declarate a fi „foarte bune” apoi, în ziua a
şaptea, sunt sărbătorite regeşte de către Dumnezeu Însuşi (Gen. 2:1-3).
Nu există niciun indiciu că lucrurile ar fi apărut la întâmplare.
Dimpotrivă, Geneza susţine exact contrariul: totul a fost bine plănuit şi
realizat cu meticulozitate.
2. Despre cine ni se spune că au crezut relatarea biblică a creării lumii?
Mat. 19:4 ______________________________________________________
Ex. 20:8-11 _____________________________________________________
1 Tim. 2:13 _____________________________________________________
Is. 40:26 _______________________________________________________
Tot ce este scris în Biblie mărturiseşte că Domnul a creat lumea, prin cuvântul
Său, întocmai aşa cum este descris în Geneza 1 şi 2. Scriptura nu lasă loc de
îndoială în această privinţă. Putem alege creaţionismul sau evoluţionismul,
dar, dacă suntem sinceri, trebuie să recunoaştem că nu le putem accepta pe
amândouă. Textele nu ne pun la dispoziţie această opţiune.
Comentarii pentru instructori
Studiul 2
Obiectivele instructorului
La nivelul cunoştinţelor: Să explice grupei modul în care credinţa în
Dumnezeu, ca fiind Creatorul, influenţează felul în care înţelegem
alte învăţături biblice, cum sunt jertfa de la cruce şi Noul Pământ.
La nivelul sentimentelor: Grupa să simtă influenţa pe care credinţa
într-un Creator personal şi iubitor o are asupra filosofiei noastre
de viaţă.
La nivel practic: Grupa să-L recunoască şi să-L onoreze pe Dumnezeu
ca fiind atât Creatorul, cât şi Acela care va face „toate lucrurile
noi”, care va re-crea această lume.
SCHIŢA STUDIULUI
I. Cunoştinţe: Fundamentul credinţei
A. Cum ne ajută acceptarea creaţiunii biblice să înţelegem puterea lui
Dumnezeu de a ne salva din păcatele noastre?
B. Cum este influenţată credinţa noastră în Sabat, în înviere şi în faptul
că Dumnezeu va face un cer nou şi un pământ nou de înţelegerea
calităţii lui Dumnezeu de Autor al universului?
II. Sentimente: Creaţi din întâmplare sau după un plan?
A. Ce sentimente de respect şi de teamă sfântă, de bucurie şi de laudă
ne sunt trezite atunci îndată ce contemplăm lucrările Creatorului nostru?
B. Ce schimbare asigură în atitudinea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă
de cei din jur credinţa că suntem creaţi după planul lui Dumnezeu
(şi nu dintr-un accident lipsit de semnificaţie)?
III. Practic: Creaţi de Dumnezeu
A. Cum Îl putem onora cel mai bine pe Creatorul nostru iubitor?
B. Cum este influenţat modul în care ne raportăm la Dumnezeu de
faptul că El nu doar ne-a creat, ci ne-a şi dat cele mai bune daruri
ale cerului pentru a ne răscumpăra?
Rezumat: Credinţa în raportul biblic al creaţiunii nu numai că ne
determină să-L recunoaştem pe Dumnezeu ca fiind Atotputernicul Creator,
dar afectează şi modul în care înţelegem Sabatul, moartea şi învierea
Domnului Hristos şi multe alte doctrine.

Studiul 2
Luni, 9 ianuarie
Dragostea Creatorului
Săptămâna creaţiunii este extrem de spectaculoasă. Creatorul
rosteşte un cuvânt şi aduce la existenţă sisteme vii şi variante de viaţă care îi
uimesc şi astăzi pe oamenii de ştiinţă.
3. Prin ce cuvinte exprimă Dumnezeu bucuria pe care a produs-o crearea
Pământului? Iov 38:4-7
______________________________________________________________
Ne putem face o idee despre bucuria pe care a simţit-o Creatorul în
acea primă săptămână dacă citim Gen. 1:2: Cercetătorii Bibliei au ajuns
să aprecieze într-o mai mare mărime măiestria artistică a Pentateucului. În
acest verset, când scrie că „La început” Duhul lui Dumnezeu „Se mişca”
pe deasupra apelor, Moise alege în mod intenţionat un cuvânt pe care îl
va utiliza numai de două ori: în Gen. 1 şi în cuvântarea sa de rămas-bun
adresată poporului Israel în Deut. 32. Acest cuvânt, redat de Cornilescu
prin „se mişca”, mai poate fi tradus prin „a plana”, „a pluti” sau „a zbura”.
4. Cum descrie Moise grija deosebită a lui Dumnezeu faţă de poporul Său
în Deut. 32:10,11? (Vezi şi Mat. 23:37.)
______________________________________________________________
Gândeşte-te cu câtă preocupare îşi pregătesc păsările cuibul pentru pui, cum
planează deasupra lor, cum îi hrănesc şi cum îi învaţă să zboare. Moise,
care a avut vigilență de oi patruzeci de ani, probabil că a observat adesea acest
fenomen şi probabil că gândul lui s-a îndreptat atunci spre grija şi duioşia
lui Dumnezeu. Prin inspiraţie, el a văzut în grija păsărilor faţă de puii
lor modul în care S-a manifestat Duhul Sfânt când era construit „cuibul”
nostru pământesc.
În relatarea creării lumii, totul descoperă un Dumnezeu care iubeşte
fiinţele pe care le-a creat, le poartă de grijă şi le-a creat cu un scop şi
cu multă atenţie. Nu se află nimic impersonal în lucrarea Sa, totul este
îmbibat cu emoţie şi are un scop precis. Dragostea exista deja la începutul
săptămânii creaţiunii. Cât de mult contrastează creaţionismul cu
evoluţionismul, care susţine că dragostea a apărut abia ulterior miliarde de
ani de manifestări violente şi de egoism! Dragostea a motivat crearea lumii
şi a omului şi va fi prezentă şi atunci când această versiune devastată
de păcat a lucrării mâinilor lui Dumnezeu va fi re-creată.
Meditează la lucrurile minunate din natură. Cum anume îţi spun ele despre
dragostea uimitoare a lui Dumnezeu?
Comentarii pentru instructori Studiul 2
PAŞII ÎNVĂŢĂRII
1. MOTIVEAZĂ!
Ideea centrală pentru creştere spirituală: Rolul de Creator al lui
Dumnezeu este indisolubil legat de ceea ce cunoaştem cu privire la caracterul
Său şi, lucrul cel mai important, cu privire la rolul Său de Mântuitor.
Subliniaţi importanţa faptului de a-L recunoaşte pe Dumnezeu ca fiind
Creatorul şi modul în care lucrul acesta este legat de celelalte aspecte
ale caracterului lui Dumnezeu şi de lucrarea Sa în favoarea noastră.
Majoritatea oamenilor de ştiinţă din zilele noastre pornesc de la o
concepţie numită „naturalism metodologic”, care susţine că tot ce s-a întâmplat,
se întâmplă şi se va întâmpla are o pricină naturală şi nu ceea ce s-ar
putea numi o cauză „supranaturală”. Criticii au numit această concepţie şi
„ateism metodologic”, deoarece, apli cată în mod strict, ea exclude existenţa
unui Dumnezeu Creator, Susţinător şi Mântuitor.
Multora li se pare a fi o presupunere convingătoare, căci majoritatea
evenimentelor care au loc în viaţa noastră de fiecare zi sau în mediul observabil
din jurul nostru nu par a avea cauze direct supranaturale. Chiar şi acele
evenimente sau fenomene în care noi, creştinii, vedem mâna lui Dumnezeu
pot fi explicate, oricât de neplauzibil ni s-ar părea, ca datorându-se în exclusivitate
circumstanţelor. Adepţii naturalismului metodologic presupun că, dacă
aşa se desfăşoară lucrurile acum, aşa s-au desfăşurat dintotdeauna. Poziţia lor
ar putea fi comparată cu aceea a scepticilor care dau glas convingerii lor în
2 Petru 3:4: „Toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”
Pentru ca teoria pe care o susţin să fie adevărată, adepţii ei au nevoie
de mult timp şi de câteva coincidenţe deosebit de improbabile ale hazardului,
care să fi condus la lumea minunat proiectată şi organizată în care trăim.
Dar acolo unde ei văd întâmplarea oarbă, creştinii adventişti de ziua a
şaptea văd o lume care a venit la existenţă într-o situație de desăvârşire, prin
voinţa unui Creator iubitor, însă o lume care acum este afectată de păcat.
Dar noi aşteptăm un Mântuitor care să îi refacă desăvârşirea iniţială.
De discutat: Teoria aceasta, conform căreia lumea a apărut din întâmplare,
este cu totul străină de perspectiva Bibliei. Cum vedem în jur, aşa
cum scrie psalmistul, că natura spune „slava lui Dumnezeu” (Ps. 19:1)?
2. APROFUNDEAZĂ!
Subliniază importanţa creaţiunii în a ne ajuta să-L înţelegem pe
Dumnezeul Bibliei. Cea dintâi întrebare la care răspunde Vechiul Testament
este: „Cum am ajuns aici şi de ce?” Dar creaţiunea are un rol funda32
Studiul 2
Marţi, 10 ianuarie
Cerurile spun
5. Ce lucrări ale lui Dumnezeu sunt menţionate în Psalmii 19 şi 92?
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Psalmul 19 – Succesiunea ideilor este rapidă. Mai întâi, David descrie
slava boltei cereşti, inclusiv a soarelui strălucitor. El compară soarele cu un
mire care merge la nunta lui şi cu un sportiv care se antrenează alergând
(vers. 5). Mai târziu aceea, el asociază splendoarea soarelui cu desăvârşirea Legii
lui Dumnezeu şi cu forța preceptelor ei. Conţinutul Legii este astfel
asociat cu măreţia acţiunilor creatoare ale lui Dumnezeu (vers. 7-11).
Psalmul 92 – Această „Cântare pentru ziua Sabatului” pornește cu atitudinea
de laudă izvorâtă dintr-o inimă plină de recunoştinţă. Dacă vom
număra de câte ori apar în Psalmi (sau în indiferent ce carte a Bibliei) expresiile
„lucrarea mâinilor Tale” şi „lucrările Tale”, vom descoperi cu uimire că
Biblia conţine multiple aprecieri pentru lumea creată. Cu cât descoperim
mai multe despre lucrurile lucrate de Dumnezeu – fie că e vorba
de un detaliu zărit prin microscop, de o stea ori de o planetă îndepărtată
văzută prin telescop sau de o vieţuitoare care înoată, zboară sau umblă pe
uscat – cu atât vedem mai clar forţa activităţii creatoare a lui Dumnezeu. Oamenii
de ştiinţă descoperă tot mai multe lucruri nu numai despre plante
şi animale, ci şi despre modul în care sistemele vii interacţionează unul cu
celălalt în structura complexă a vieţii. Cu cât descoperim mai mult, cu atât
mai uluitor ni se pare totul!
Nu încape nicio îndoială că lumea concepută descoperă dragostea şi
pu te rea Creatorului. Totuşi lumea noastră a fost devastată de păcat, de
rănile şi de dezordinea produse de marea luptă. Putem vedea rezultatele
lor oribile pretutindeni în jurul nostru: boala, moartea, dezastrele naturale
etc. Nicio bucată de pământ şi niciun om nu au rămas neatinşi de ele. Dar,
chiar în mijlocul acestei devastări a lumii noastre, putem vedea dragostea
şi puterea Creatorului. Secretul este să nu ne concentrăm asupra lucrurilor
rele, ci asupra celor bune. Să presupunem, de exemplu, că vedem un
cireş lovit de un parazit care îi distruge toate fructele. Parazitul însă, oricât
de dăunător ar fi, nu reuşeşte să distrugă dragostea şi bunătatea pe care
o descoperă pomul prin el însuşi, o dragoste şi o bunătate care arată spre
caracterul Creatorului.
Comentarii pentru instructori Studiul 2
mental în istoria mântuirii din Noul Testament. În acelaşi timp, ea şterge
toate senzațiile greşite legate de faptul că Dumnezeul Noului Testament
ar fi distinct sau diferit de Dumnezeul Vechiului Testament.
Comentariu biblic
I. „Toate lucrurile”
(Recitiţi în cadrul grupei Coloseni 1:16.)
Vechiul Testament şi Noul Testament susţin că universul a fost creat de
Dumnezeu. Majoritatea popoarelor şi a religiilor din jurul lui Israel susţineau
că universul are un creator sau mai mulţi. Dar au fost şi excepţii. Printre
acestea, se numără filosoful Epicur şi succesorii lui, precum Lucreţiu, care
credeau că universul este veşnic, independent şi inalterabil în esenţa lui.
Biblia susţine că Dumnezeu a fost sursa tuturor lucrurilor. Platonismul
susţine că lumea materială a fost creată de un demiurg. În limba greacă,
acest cuvânt făcea referire la un artizan, sau un meşteşugar. Acest demiurg
nu a creat materia, ci a fost doar un maestru iscusit care a organizat-
o într-un mod funcţional şi mai mult sau mai puţin plăcut din punct de
vedere estetic. Imperfecţiunile din universul vizibil au fost explicate prin
priceperea imperfectă a demiurgului.
Zoroastrismul, religia Persiei antice, avea doi zei, unul bun şi unul rău.
Zeul cel bun crease animalele şi plantele nobile şi frumoase. Zeul cel rău
crease „târâtoarele”, animalele şi plantele care erau considerate neplăcute,
dăunătoare, otrăvitoare.
În zilele noastre, mulţi dintre cei care vor să împace Biblia cu teorii
precum evoluţionismul avansează ideea că Dumnezeu a creat lumea, universul,
a lăsat-o să evolueze singură o vreme şi a reapărut apoi pentru a
pune un „suflet” în hominizii care, între timp, evoluaseră.
Niciuna dintre concepţiile acestea nu este în concordanţă cu învăţătura
Bibliei. Coloseni 1:16 arată clar că Dumnezeu a creat toate lucrurile: şi pe
cele care sunt prea mici ca noi să le putem vedea, şi pe cele care sunt prea
mari – realităţile spirituale nevăzute şi detaliile cele mai caracteristice ale
mediului înconjurător imediat. În dispoziția lor de la început, ele reflectau
desăvârşirea şi bunătatea Lui şi, într-o zi, le vor reflecta din nou.
De discutat: De ce este atât de important să credem că Dumnezeu
a creat toate lucrurile? Cum te raportezi la tendinţa de a-L scoate pe
Dumnezeu din ceea ce a creat sau de a-L limita la o parte din creaţia Sa?
Studiul 2
Miercuri, 11 ianuarie
Crucea şi creaţiunea
6. Ce legătură face Ioan între creaţiune şi cruce? De ce sunt inseparabile
aceste două învăţături? Ioan 1:1-13
______________________________________________________________
În Biblie apare de nenumărate ori această relaţie clară dintre calitatea
de Creator a lui Dumnezeu şi calitatea Sa de Mântuitor, relaţie care ne
oferă o dovadă mai mult decât suficientă că evoluţionismul nu poate fi
împăcat cu Biblia şi, cu atât mai puţin, cu învăţătura despre jertfa de pe
cruce. Dacă nu ar fi aşa, ar însemna că El S-ar fi întrupat într-o maimuţă
creată prin ciclul defectuos şi violent al selecţiei naturale, cu scopul de
a desfiinţa moartea, „vrăjmaşul cel din urmă” (1 Cor. 15:26). Dar atunci
mai este moartea un „vrăjmaş”, dacă ea este unul dintre mijloacele
alese de Dumnezeu pentru crearea oamenilor, aşa cum susţine modelul
evoluţionist? În acest caz, ar însemna că El a sacrificat numeroşi homo
erectus, homo heidelbergensis şi homo neanderthalensis pentru ca, în final,
să obţină o fiinţă omenească după chipul Său (homo sapiens)! Aceasta ar
însemna că Isus a venit să salveze lumea tocmai din procesul pe care El
Însuşi, în caracteristică de Creator, l-a întrebuințat pentru a o crea. Ideea aceasta este
cu totul ridicolă!
7. Cum ne contribuie Romani 5:12 să înţelegem cât de importantă este interpretarea
textuală a relatării creaţiunii din Geneza pentru întregul Plan de
Mântuire?
Cum este explicată căderea în păcat (care este în mod clar o învăţătură
biblică) de către aceia care experimentează să îmbine evoluţionismul cu Biblia? Se
foloseşte Dumnezeu de metode ca de exemplu violenţa, egoismul şi supremaţia
celor puternici faţă de cei slabi pentru a crea o fiinţă curată din punct de
vedere moral şi altruistă, care apoi decade într-o stare caracterizată de
violenţă, de egoism şi de supremaţia celor puternici faţă de cei slabi – o
stare din care trebuie să fie răscumpărată ca să scape de pedeapsa finală?
Concepţia aceasta este infirmată de însăşi absurditatea ei. Unica
explicaţie a crucii, a necesităţii ca Mântuitorul să salveze lumea căzută
în păcat, presupune ca fiinţele umane să fi „căzut”, iar căderea implică
o coborâre, o degenerare; ea reprezintă o coborâre de la ceva bun la ceva
mai puţin bun. Explicaţia aceasta este magistral logică, dacă interpretăm
literal Geneza; dacă acceptăm evoluţionismul, ea îşi pierde sensul. Teoria
evoluţiei ia în derâdere căderea în păcat şi crucea.
Comentarii pentru instructori Studiul 2
II. Prezent la creaţiune
(Recitiţi, în cadrul grupei, Ioan 1:1-13.)
Acest pasaj poate fi considerat o detaliere a istoriei creaţiunii din Geneza,
cu o prezentare mai explicită a lui Dumnezeu Fiul sau a Cuvântului.
Unii comentatori caracterizează abordarea autorului ca fiind polemică,
în sensul că acesta pare să confirme, în mod intenţionat, anumite aspecte,
în timp ce le trece cu vederea sau le infirmă pe altele. De exemplu, în
versetul 3, el subliniază faptul (subliniat şi de Pavel în Coloseni 1:16) că
Dumnezeu a fabricat toate lucrurile prin Hristos. Autorul întăreşte această
afirmaţie menţionând din nou că „nimic din ce a fost confecționat n-a fost făcut
fără El”. Amintim că autorul trăia într-o lume în care un număr semnificativ
de oameni nu priveau acest lucru ca fiind de la sine înţeles.
Scopul autorului nu este acela de a face o recapitulare a creaţiunii
ca atare, ci de a arăta cum creaţiunea – şi, implicit, toată istoria sacră
raportată în Vechiul Testament – este fundamentală pentru solia mântuirii
în Hristos. Atunci, ca şi acum, existau oameni care voiau să înlăture
sau să schimbe anumite părţi din Vechiul Testament (în special raportul
creaţiunii), dar să-L păstreze pe Hristos ca Mântuitor. În contrast cu ei,
Ioan arată că, în realitate, creaţiunea şi mântuirea fac parte din aceeaşi
istorie.
De discutat: De ce calitatea Domnului Hristos de Creator şi cea de
Mântuitor sunt atât de inseparabile? În cel fel depinde Planul de Mântuire
de adevărul literal din raportul creaţiunii prezentat în Geneza?
III. „Printr-un singur om...”
(Recitiţi, în cadrul grupei, Romani 5:12-15.)
Deşi intenţia principală a lui Pavel nu a fost aceea de a susţine istoricitatea
lui Adam, argumentaţia lui porneşte de la această premisă şi depinde
de ea. Pavel Îl cunoştea pe Isus Hristos ca pe un personaj istoric.
Lumea antică avea zei care mureau şi înviau şi care se presupunea că aduc
fertilitate şi recolte îmbelşugate sau că le dau adepţilor cultelor lor misterioase
o dispoziție neprecizată, dar sublimă, de iluminare. Se credea că aceşti
zei au existat într-un anumit timp mitic, imaginar. Dar Isus Hristos a fost
un om real, care a trăit într-o perioadă istorică distinctă şi despre care au
scris istorici neînduplecaţi, neutri, precum Josephus Flavius şi Tacit. El a
suferit o moarte reală, pentru a mântui un popor real, dintr-un păcat real.
Pe lângă experienţa lui directă cu Hristos cel înviat, Pavel venea în contact
Studiul 2
Joi, 12 ianuarie Crearea şi re-crearea lumii
8. Ce făgăduinţe se găsesc în textele următoare? Is. 65:17; 66:22; 2 Petru
3:13; Apoc. 21:4. Ce legătură au ele cu exemplarul biblic al creaţiunii, aşa
cum este ea descrisă în primele capitole din Geneza?
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Speranţa creştină se sprijină pe făgăduinţa unui cer nou şi a unui
pământ nou, un cer şi un pământ în care nu va mai exista devastarea
adusă de păcat. Excluzând această speranţă, fără această făgăduinţă, nu mai
rămâne să sperăm în nimic. Făgăduinţa vieţii veşnice este frumoasă, dar
vrem să trăim veşnic într-o lume în care nu vor mai fi ororile, suferinţele şi
dezamăgirile din lumea aceasta. Viaţa veşnică într-o lume în care suferinţa
este mai degrabă regula decât excepţia este mai rea decât moartea veşnică
ce îi aşteaptă pe cei nemântuiţi!
Toate aceste gânduri ne conduc la câteva întrebări teribil de interesante
referitoare la originea vieţii şi la modul în care a procedat Domnul „la
început”, când „a făcut cerurile şi pământul” (lucrare descrisă atât de frumos
în Geneza 1 şi 2). La drept vorbind, dacă Dumnezeu a ales o dată
evoluţia pentru a crea societatea noastră, de ce să nu o mai aleagă încă o dată
pentru a o re-crea? Dacă El a folosit aceste mijloace când a creat cerurile
şi pământul, de ce să nu le folosească şi pentru a crea ceruri noi şi un
pământ nou?
Absurditatea ideii ca Dumnezeu să folosească evoluţia pentru a recrea
cerurile şi pământul, este o dovadă în plus care arată cât de absurdă
este ideea că El ar fi creat omenirea în felul acesta! Crucea, mântuirea şi
făgăduinţa unui cer nou şi a unui pământ nou sunt teme inseparabil legate
de relatarea literală din Geneza.
Încearcă să-ţi imaginezi cum arăta mulțimea în frumuseţea ei iniţială. Apoi
imaginează-ţi cum va arăta atunci când va fi făcută din nou. Nu putem cuprinde
nici cu mintea, nici cu sufletul frumuseţea neîntrecută a lumii noi. De
ce îşi pierd valoarea toate lucrurile din lumea aceasta, dacă pierdem împlinirea
făgăduinţelor care ne-au fost făcute?
Comentarii pentru instructori Studiul 2
în mod regulat cu persoane care trăiseră în prezenţa lui Isus şi stătuseră
de vorbă cu El.
De discutat: Dacă susţinem că ne încredem în Hristos, de ce trebuie să
luăm decizia fermă de a ne încrede în Cuvântul Său?
3. APLICĂ!
1. În ce sens se întemeiază alte doctrine creştine – Planul de Mântuire,
autoritatea Bibliei – pe o înţelegere corectă a lui Dumnezeu, în calitate
de Creator?
2. Ce anume din teoriile care susţin evoluţia le face cu totul incompatibile
cu conceptul creştin că Dumnezeu este Creatorul?
3. Când vedem grija şi precizia cu care Dumnezeu a creat şi continuă să
susţină planeta aceasta, ce învăţăm despre modul în care ar trebui să
ne raportăm la creaţia Sa? Cum ne poate feri aceasta de tendinţa spre
imoralitate sau de aceea de a ne închina „făpturii, în loc Făcătorului”?
4. Cum ar trebui să reacţionăm faţă de cei care au întrebări sincere sau
sunt sceptici cu privire la modul în care înţelegem noi originea vieţii
şi creaţiunea? Cum putem să păstrăm o poziţie fermă în privinţa
creaţiunii şi, în acelaşi timp, să facem ca biserica să rămână „un loc
sigur” pentru cei care, în mod sincer, se luptă cu astfel de întrebări?
4. ILUSTREAZĂ!
Dacă înţelegem scopul pentru care a creat Dumnezeu lumea şi ne-a
creat pe noi, ca de pildă şi grija Sa, evidentă în tot ce a creat, nu vom mai
căuta explicaţii care să-L nege sau să-L limiteze la înţelegerea noastră
mărginită.
Activitate: Căutaţi exemple de animale sau de vegetale interesante, care
trăiesc într-un mediu de viaţă unic. Arătaţi cum le-a asigurat Dumnezeu
mijloace pentru a supravieţui. Ilustraţi prin fotografii, materiale video etc.

Studiul 2
Vineri, 13 ianuarie Studiu suplimentar
De-a lungul activităţii ei, Ellen G. White a respins în mod categoric
teoria evoluţiei. Ea scria: „Ea este cel mai rău tip de necredinţă; fiindcă
în cazul multora care mărturisesc a crede raportul creaţiunii, ea este
necredinţă mascată.” – The Signs of the Times, 20 martie 1879
„Vom consimţi noi, pentru privilegiul de a urmări descinderea noastră
din germeni, moluşte şi maimuţe, să respingem acea declaraţie a Sfintei
Scripturi atât de măreaţă în simplitatea ei: «Dumnezeu a făcut pe om
după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu»? (Geneza 1:27)” –
Ellen G. White, Educaţie, pag. 130
„Când declară că a făcut lumea în şase zile, iar în ziua a şaptea S-a
odihnit, Domnul Se referă la ziua de douăzeci şi patru de ore, pe care a
delimitat-o prin răsăritul şi apusul soarelui.” – Mărturii pentru pastori şi
slujitorii Evangheliei, pag. 136
Întrebări pentru discuţie
– O altă problemă care derivă din încercarea de a îmbina evoluţia cu
Biblia, este aceea a învierii celor morţi la sfârşitul timpului. Nu spune
Biblia că evenimentul acesta se va produce instantaneu, „într-o clipeală
din ochi” (1 Cor. 15:52)? La momentul acela, unii oameni sunt morţi
de mii de ani şi rămăşiţele lor nu mai există. Cu toate acestea, dacă
Dumnezeu are puterea de a-i re-crea într-o clipă, atunci, la început,
când i-a creat întâia dată, de ce ar fi folosit evoluţia pentru a-i crea?
– Faceţi o ieşire în natură laolaltă cu grupa Şcolii de Sabat. Admiraţi
diferitele lucruri minunate din natură, dar observaţi şi efectele
păcatului şi încercaţi să faceţi distincţia între lucrul creat şi efectele
păcatului asupra acelui lucru. De ce este important să facem această
distincţie?
Rezumat: În ciuda multelor încercări de a le contopi, concepţia biblică
despre lume şi viaţă şi teoria evoluţiei sunt total antagonice. Creştinii trebuie
să susţină ferm interpretarea literală a creaţiunii; dacă renunţăm la
ea, atunci trebuie să renunţăm şi la Planul de Mântuire.
_________________
Multe cai pot parea bune omului dar la urma se vad ca duc la moarte
prov.14 vers.12